Festivalul Toamnei, la Școala Gimnazială A. S. Pușkin



La Școala Gimnazială „A. S. Pușkin” din municipiul Brăila a avut loc activitatea sub genericul „Festivalul Toamnei”, desfășurată pentru sublinierea unui obiectiv special: promovarea empatizării cu semenii din categorii defavorizate.  

Prof. Maria Milea – directorul școlii, dar și președinte al Comunității Rușilor Lipoveni (CRL) Brăila – a pregătit activitățile cu sprijinul colegilor din cancelarie, dar și cu ajutorul membrilor comitetului director al CRL Brăila, cu implicarea specială a prof. Ana Oprea, secretar și coordonator al departamentului cultural al CRL Brăila. 

A fost o colectă de legume și fructe, acțiune în care s-au implicat elevi, părinți și profesori, fructe și legume care au fost dăruite celor care au mai multă nevoie de ele – respectiv familiilor cu venituri modeste din cartierul Pisc, unde locuiesc majoritatea elevilor din unitatea de învățământ. 

În holul școlii a fost amenajată o expoziție cu tema „Roadele toamnei”, dar și o expoziție cu lucrări plastice ale elevilor – au fost folosite materiale din natură în realizarea lucrărilor.  

A fost și degustare de fructe și legume specifice toamnei, inclusiv cu scop educativ, îndemn pentru elevi să le consume zilnic. 

De asemenea, a fost și un spectacol artistic multietnic, în care au fost aplaudați de colegi și părinți elevi interpretând cântece populare din tradiția românească, din vechea tradiție rusă. La spectacol au participat și cele două ansambluri ale comunității lipovenești, „Tihii Dunai” și „Dunaiskie rozâ”. 

Spectacolul și activitățile au fost pline de culoare, veselie, iar spiritul caritabil a făcut ca întreaga manifestare să fie plină de emoții pozitive. 

Foto:
Școala A. S. Puskin