Românii, în proporție covârșitoare ortodocși, acordă o atenție deosebită sărbătorii din 14 septembrie. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, așa cum ni se amintește întotdeauna în calendar. Această zi punctează două evenimente speciale din istoria Sfintei Cruci.
Unul este Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Isus Hristos, înălțată solemn de episcopul Macarie al Ierusalimului în fața poporului în anul 335, la data de 14 septembrie. Sfânta Cruce a fost aflată din porunca împărătesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ambii fiind acum în rândul sfinților.
Cel de-al doilea moment istoric este, din anul 629, Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni. Împăratul bizantin Heraclius este cel care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
În această frumoasă zi de toamnă a lui 2023, brăilenii au mers la biserici, cu pomeni și flori, mulți alegând să fie la Biserica Crucii (foto), care și-a serbat hramul. Biserica este în parohia Înălțarea Sfintei Cruci din municipiul Brăila, unde paroh este preotul Gheorghe Marinescu, fost protopop al Protoieriei Brăila din care face parte biserica. Protoieria Brăila, la rândul ei, este parte din Arhiepiscopia „Dunărea de Jos” Galați.
Crucea, Pomul Vieții pentru orice creștin
Această zi are și o bogată încărcătură de tradiții și obiceiuri, unele creștine, altele precreștine sau din imaginarul popular.
Sociologul Ciprian Voicilă de la Muzeul Țăranului Român, oferă câteva repere în acest sens: „Pentru un creștin, crucea este Pomul Vieții, armă împotriva diavolului, păzitoare a lumii, vistieriei a minunilor, laudă a credincioșilor, pavăză a călătorilor. Crucea era nelipsită din viața țăranului român. El se închina la răsăritul soarelui și când amurgea. Se închina când pornea la drum, când ara pământul, când îi culegea roadele. Își făcea semnul crucii când îl năpădeau grijile, durerile, când îl invada bucuria, cam rar, ce-i drept. Horia Bernea a surprins omniprezența crucii în viața țăranului, pornind de la un element banal din arhitectura casei: <Fereastra țărănească în formă de cruce. În lumea țăranului român, crucea e peste tot>. O legendă cosmogonică românească povestește că, la începutul lumii, Nefârtatul, îmboldit de invidie, tot încerca să-l înece pe Dumnezeu, care se odihnea pe o bucată de pământ ce plutea pe apele primordiale. Diavolul a împins pământul spre răsărit, apoi spre apus, spre miazăzi, apoi spre miazănoapte. În zadar, însă. Până a ostenit. Fără să știe, Nefratele a făcut jocul divinității, universul proaspăt creat fiind, astfel, binecuvântat în semnul crucii”.
Antoaneta Olteanu, profesor universitar de limbi slave, cercetător în etnologie și imagologie, scrie în volumul „Calendarele Poporului Român” următoarele: „Ziua Crucii era considerată cea mai mare sărbătoare a viilor, numită poplar Cârstovul viilor, pentru că strugurii erau copți și începea culesul lor. În această zi se cade ca toată lumea să postească, să nu mănânce fruct. Numai femeile însărcinate pot gusta din ce le va fi poftă în această zi. În niciun chip nu se vor mânca fructe care au ceva cu înfățișare de cruce într-însele, precum ar fi usturoiul, nucile și pepenii. În această zi nu se muncește nimic și fiecare este dator să meargă la biserică cu colive și poame pentru sufletele celor răposați. Măcar în această zi fiecare creștin trebuie să intre pe făgașul drepților, spre cinstirea sfintei cruci”.
Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, tocmai pentru ne trimite direct prin semnificație la patimile și moartea Mântuitorului.
