IPJ Brăila: Sesiune de formare a reprezentanților elevilor în CJE



La data de 3 februarie, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a răspuns afirmativ invitației adresate de Consiliul Județean al Elevilor Brăila de a participa la sesiunea județeană de formare a membrilor consiliului. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 3-4 februarie la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”.

La deschiderea evenimentului, șeful Biroului Siguranța Școlară a prezentat elevilor rolul și principalele atribuții ale acestei structuri specializate a Poliției Române în comunitate, modul în care poate interveni în unitățile de învățământ pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică, precum și aspecte legate de modalitățile legale de sancționare sau cercetare a faptelor de natură contravențională sau penală, care au loc în unitățile școlare.

Totodată, polițistul de siguranță școlară a reiterat elevilor principalele noțiuni pe care este esențial să le cunoască și să le respecte în materie de educație juridică, precum limitele răspunderii penale, diferența dintre o contravenție și o infracțiune și modul în care aceste fapte pot fi sancționate atunci când sunt comise de minori.

Activitatea a continuat cu un atelier de opinie, în cadrul căruia elevii au avut ocazia să împărtășească polițiștilor, prin intermediul unor post-it-uri, așteptările lor față de instituția poliției și sugestii despre cum pot oamenii legii să asigure siguranța în școlile din Brăila.

Evenimentul organizat de și pentru elevi a atras participarea a 120 de reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Brăila, din clasele a V-a până la a XII-a, provenind din 17 unități de învățământ din județ.