
La volan, fără permis de conducere
Duminică, 10 decembrie, la ora 17:50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Infracțiunea a fost sesizată în timpul unor acțiuni derulate pe linie rutieră pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, precum abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete/atelaje hipo, depășirile neregulamentare, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe drumurile publice, sub influența alcoolului sau a drogurilor.