Lansări de carte cu Paul Munteanu, la Biblioteca Județeană Brăila



Biblioteca Județeană „Panait Istrati” este gazdă pentru o dublă lansare de carte vineri, 24 noiembrie 2023, de la ora 17.00. Autorul este Paul Munteanu, iar cărțile sunt „Reflecții asupra vieții” și „Ghid al monumentelor de cultură și de artă din România”, ambele publicate la editura brăileană „Lucas”. 

Vor prezenta Paula Olșanschi și Octavian Osanu, profesori de istorie, iar moderator va fi Dragoș Adrian Neagu, directorul bibliotecii. 

Temele tratate nu pot înlocui dezbaterile de la orele de dirigenție. Sper ca lucrarea să contribuie la formarea profilului moral al fiecărui tânăr în concordanță cu stadiul actual al evoluției societății”, scrie autorul în cuprinsul „Reflecții asupra vieții”, carte cu texte puse în pagină din perspectiva cadrului didactic, Paul Munteanu fiind profesor. 

„Ghidul monumentelor de cultură și de artă din România” conține, după cum îi spune și titlul, informații și ilustrații cu monumente arhitectonice, cetăți și castele, statui și grupuri statuare, monumente dedicate eroilor. 

Lansarea celor două volume are loc în sala „Fănuș Neagu”.