Luni, 29 aprilie, va avea loc ședința Consiliului Județean

În data de 29 aprilie, la ora 09.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ, este programată ședința Consiliului Județean Brăila.

Pe ordinea de zi sunt trecute numeroase proiecte de hotărâri care au în vedere acordarea unor finanțări din bugetul Consiliului Județean pentru diverse asociații sportive din Brăila, încadrate în programul sportiv „Promovarea Sportului de Performanță”. Printre cluburile și asociațiile sportive care au cerut sprijin financiar se numără: Clubul Sportiv First Kart – Primul Kart Brăila – „Noi facem Karting”, Asociația Clubul de Arte Marțiale Arashi – Do Brăila, Asociația Club Sportiv Cuza Pirates Brăila – „Juniorii din Brăila Joacă Baschet” sau Asociația Fotbal Club 1919 Dacia Unirea Brăila – „Dacia Unirea Brăila – educație prin sport”.

Un alt punct de pe ordinea de zi are în vedere aprobarea protocolului de cooperare dintre Unitatea Administrativ-Teritorială – Județul Brăila prin Consiliul Județean Brăila și Federația Română de Handbal, în vederea organizării Turneului Zonal – faza semifinală, junioare IV, între 29 aprilie și 1 mai.

Totodată, un alt punct vizează aprobarea constituirii cu titlul gratuit a dreptului de uz și servitute de trecere subterană și de suprafață asupra terenurilor extravilane în suprafața totală de 7,429,74 mp, aparținând domeniului public al Județului Brăila, amplasate pe raza localității Vădeni, în favoarea Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Orezărie Vădeni, pentru realizarea investiției Modernizarea infrastructurilor de irigații O.U.A.I. Orezărie Vădeni prin Planul strategic PAC 2023-2027-DR-5.

Nu în cele din urmă, în ordinea de zi a ședinței Consiliului județean sunt trecute un număr de 11 rapoarte de activitate pentru anul 2023 ale unor instituții reprezentative ale Brăilei, precum și ale unor consilieri județeni.