
Începe a patra ediție a campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, realizată împreună cu Morning Glory- Rock FM, la care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.
Așadar, din data de 27 noiembrie și până pe 15 decembrie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro.
Pe 29 noiembrie și 4 decembrie se poate dona la minister
În zilele de 29 noiembrie și 4 decembrie se va organiza o nouă colectă mobilă de sânge la sediul Ministerului Finanțelor (str. Bulevardul Libertății nr. 16).
Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, având o dobândă de 7,10%, mai mare cu 1% față de tranșa uzuală de un an. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează pe 27 noiembrie va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de un an și trei ani și dobânzi anuale de 6,10% și respectiv 7,25%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de an și 5 ani și dobânzi anuale de 4,00%, respectiv 5,50%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Poți retrage banii oricând, iar câștigurile sunt neimpozabile
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.
„Venim cu o nouă ediție ce oferă condiții avantajoase, atât pentru titlurile în lei, cât și pentru cele în euro. În plus, fapul că donatorii de sânge, eroii noștri nevăzuți, vor beneficia de condiții speciale a devenit deja o tradiție. Astfel, fiecare picătură de sânge devine o monedă de solidaritate, iar titlurile de stat devin simboluri ale generozității colective” , a transmis ministrul Marcel Boloș.
Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere: