AdministratieLocal

Reducerea vârstei standard de pensionare, aplicată de la 1 septembrie 2024

În data de 19 martie 2024, la ora 10:00, în Sala Mare a Palatului Administrativ, situată în Brăila pe Bulevardul Independenței nr 1, a avut loc cea de a treia ședință de lucru a Colegiului Prefectural al Județului Brăila.

În cadrul acestei ședințe, directorul executiv al Casei Județene de Pensii (C.J.P.) Brăila, Adrian-Marius Rîndunică, a prezentat o serie de aspecte în ceea ce privește reducerea vârstei standard de pensionare conform dispozițiilor Legii nr. 360/2023, privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României 1089/04.12.2023, partea I  și care va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2024.

Conform prezentării directorului executiv al C.J.P. Brăila, persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale și deosebite de muncă beneficiază de pensii de limită de vârstă înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, în funcție de numărul de ani de ani de stagii de cotizare realizați în astfel de condiții de muncă.

Un lucru important pe care l-a menționat Adrian-Marius Rîndunică este că „reducerea vârstei standard se face pentru aceste persoane numai dacă au realizat stagiul complet de cotizare contributivă prevăzut de lege.” Mai exact, conform articolului 47, alineat 3 din legea 360/2023, stagiul complet de cotizare contributivă este de 35 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Mai mult, acesta a adăugat că „reducerea vârstei standard se face cu 4 luni pentru fiecare an întreg de stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă, neputând fi mai mare de șapte ani” pentru un stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă de cel puțin 21 de ani.

Mai mult, persoanele care au realizat stagii de cotizare la locuri de muncă încadrate în grupa I înainte de 01.04.2021, precum și înainte de intrarea în vigoare a legii 360/2023, beneficiază de pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare. În funcție de numărul de ani de stagiu de cotizare realizați în grupa I se oferă o reducere de șase luni pentru fiecare an întreg.

Amintim că, în prezent, vârsta de pensionare standard pentru femei este de 62 de ani, iar pentru bărbați de 65 de ani, stadiul minim de cotizare fiind de 15 ani pentru ambele genuri. Cu toate acestea, conform noii Legi a pensiilor, până în 2035 vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, așa cum am mai menționat într-un alt articol.

Ce reducere a vârstei de pensionare se oferă în funcție de condițiile de muncă?

Conform raportului atașat pe site-ul Prefecturii Județului Brăila, reducerea vârstei de pensionare se acordă în funcție de condițiile speciale de muncă și de domeniul de muncă, astfel:

  • reducere de 20 de ani din vârsta standard de pensionare pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani sau 15 ani în unitățile miniere sau în subteran în cazul în care activitatea minieră încetează ca urmare a obligațiilor pe care și le asumă statul român în negocierile cu Comisia Europeană;
  • reducere de 13 ani din vârsta standard de pensionare pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în profesii ca balerin, acrobat, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat;
  • reducere de 11 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în locuri de muncă din industria de armament, din sectorul construcții nave, sectorul construcții mașini, unitățile de producție ale minelor de minereuri, activități de exploatări forestiere, sortare și transport material lemnos, activități care vizează siguranța circulației feroviare;
  • reducere de 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții de muncă din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune;
  • reducere de 20 de ani, respectiv 18 ani în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare de cel puțin 22 ani realizate în zonele I de expunere la radiații, respectiv de cel puțin 25 de ani în zona II de expunere la radiații.

Reducere pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare contributiv în condiții de handicap

Totodată, și persoanele în condiții de handicap care au realizat stagii de cotizare beneficiază de reducere a vârstei de pensionare în funcție de gradul de handicap astfel:

  • cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav ce au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare;
  • cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat ce au realizat un stagiu de cotizare contributiv de cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare;
  • cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu dacă au realizat un stagiu complet de cotizare.

Articole similare

Back to top button