
În perioada 10-14 noiembrie, 16 brăileni au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public, precum și a normelor de conduită socială.
Astfel, opt persoane au fost surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public: pe strada Călugăreni, strada Radu Negru, strada Celulozei, strada Frumoasă, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza și Târgul Obor. Aceste persoane au fost sancționate cu suma totală de 9.000 de lei.
Alte cinci persoane au fost surprinse fumând în părculețele de joacă pentru copii din municipiu și au fost sancționate contravențional cu suma totală de 1.400 de lei. O persoană a primit o amendă în valoare de 200 de lei pentru consum de alcool în loc neamenajat în acest sens, pe strada Vasile Cîrlova.
În aceeași perioadă, doi bărbați care nu au strâns dejecțiile produse de animalele de companie pe Bulevardul Independenței, respectiv pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, au fost sancționați contravențional cu suma de 300 de lei fiecare. Mai mult decât atât, unul dintre aceștia a primit și o amendă de 1.000 de lei pentru că a aruncat pe domeniul public, pe Bulevardul Independenței, un chiștoc de țigară.