Economie

Ultima ediție Tezaur 2023

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș,  anunță lansarea ultimei ediții Tezaur din 2023.  Astfel, începând cu 13 noiembrie, românii pot investi în titlurile de stat cu scadenţă de un an, cu dobândă de 6,15%, sau cu scadență de trei ani, cu dobândă anuală de 7,25%.  Titlurile de stat au valoare nominală de un leu și sunt în forma dematerializată. 

Până pe 14 decembrie, titlurile Tezaur se pot obţine online. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.  

Titlurile Tezaur se pot obține și fizic, de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului sau de la oficiile poștale ale Poștei Române. 

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Sunt eligibile persoanele majore la data subscrierii. 

Titlurile de stat vin cu avantajul unor dobânzi neimpozabile, sporind randamentul net pentru cei care îl aleg”, a explicat Marcel Boloș. 

Foto:
Facebook- Ministerul Finanțelor

Articole similare

Back to top button