ActualitateInvatamantLocal

Ultimul Târg Educațional „Student #UDJG” din această toamnă are loc la Galați

Elevii de clasele a X-a, a XI-a și a XII-a din toate liceele județului sunt așteptați astăzi la Târgul Educațional „Student #UDJG”, pentru a afla detalii despre cum pot să facă o facultate acasă, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Studenți și profesori de la cele 13 facultăți din cadrul UDJG vor aduce la standuri tot ce au mai bun, și, în plus, elevii vor putea afla detalii despre organizațiile studențești, alte centre de formare, dar vor putea participa și la o tombolă cu premii oferite de partenerii din mediul de afaceri. La deschiderea oficială a evenimentului sunt așteptați oficialități locale, reprezențanți ai ISJ, cadre didactice, foști absolvenți. Acțiunea va avea loc între orele 10:00 și 16:00, în holul sediului central din strada Domnească nr. 47.  

Târgurile educaționale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanță educațională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratele Școlare Județene și de instituțiile din învățământul preuniversitar.

Articole similare

Back to top button