Brăila se află pe lista județelor care primesc finanțare pentru investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară. Proiectul care vizează comuna Cireșu din județul Brăila are o finanțare în valoare de 12.000.000 de lei și are în vedere modernizarea străzilor, conform unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, din data de 8 noiembrie.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea, a semnat împreună cu o parte dintre autoritățile publice locale 54 de noi proiecte care primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Ca om cu experiență în administrație, am promovat dintotdeauna comunicarea cu autoritățile locale, de aceea, atât eu, cât și echipa mea vă punem la dispoziție întreaga expertiză pentru implementarea proiectelor care să conducă la creșterea standardului de viață al tuturor cetățenilor țării și la reducerea disparităților regionale”, le-a declarat ministrul dezvoltării beneficiarilor prezenți la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Proiectele, în valoare totală de 895.334.601,74 de lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, construirea unor poduri și podețe, realizarea sau amenajarea trotuarelor cu acces inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice, a șanțurilor, a acceselor către proprietăți și a unor parcări, precum și înființarea sau dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.