
Acțiuni pentru siguranța publică și rutieră în Ianca și Făurei
Sâmbătă, 3 februarie, atât polițiștii Serviciului Rutier și ai Poliției Orașului Făurei, cât și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au desfășurat mai multe acțiuni cu scopul de a asigura un climat de ordine publică, de a preveni faptele cu violență, precum și pentru prevenirea traficului și a consumului de droguri.
Astfel, în intervalul orar 15:00-21:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai Poliției Orașului Făurei au acționat pe raza orașului Făurei, pentru reducerea riscului rutier pe drumurile publice. Scopul activităților a fost în special combaterea vitezei excesive și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
În total, efectivele angrenate au efectuat 62 de testări alcoolscopice și pentru depistarea posibilului consum de droguri de către șoferi.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 R, în valoare de 12.540 de lei. Din totalul acestora, 30 au fost aplicate pentru abaterile bicicliștilor, nouă pentru nerespectarea regimului legal de viteză, una pentru deficiențe tehnice și restul pentru alte abateri rutiere. Pentru abaterile la regimul rutier, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare.
În aceeași zi, în intervalul orar 17:30-20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca sprijiniți de jandarmi au desfășurat o acțiune de tip Blitz pe raza de competență pentru depistarea persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În acest context, au fost legitimate 45 de persoane, au fost controlate 35 de vehicule, toți șoferii acestora fiind testați cu aparatele din dotare. De asemenea, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.485 de lei și au fost reținute un permis de conducere, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.