Cursuri suspendate în județele afectate de cod roșu

În data de 26 noiembrie, Ministerul Educației a organizat o videoconferință la care au participat Ministrul Educației, Ligia Deca, Secretarul de Stat Sorin Ion și inspectorii școlari generali din județele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile. 

Această întâlnire a avut drept scop evaluarea situației din teritoriu și stabilirea pașilor ce vor urma în ceea ce privește activitatea din unitățile de învățământ. Viscolul care s-a manifestat prin condiții meteorologice nefavorabile a generat închiderea unor drumuri și întreruperea alimentării cu energie electrică în localități din mai multe județe. Prin urmare, în urma constatării pagubelor realizate și prin hotărârea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență/la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene, cu aprobarea Ministerului Educației, luni, 27 noiembrie, se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea.  

Ligia Deca a postat pe pagina ei oficială de Facebook următorul mesaj: „I-am asigurat pe colegii mei din teritoriu că vor primi tot sprijinul de care au nevoie, pentru siguranța copiilor și a personalului din școli.”  

Recuperarea activității didactice pentru ziua de 27 noiembrie se va face la decizia Inspectoratelor Școlare Județene, cu consultarea unităților de învățământ și informarea Ministerului Educației, se mai precizează în comunicat. 

În restul județelor țării, conform informațiilor primite de la inspectorii școlari generali, activitatea didactică nu este afectată. 

Având în vedere că situația este dinamică, Ministerul Educației ține permanent legătura cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene.  

Foto:
Ligia Deca/Facebook