
Pastile de dus cu capu’
Radio Erevan vine cu precizări în ceea ce privește cazul lui Dumitru Buzatu, fost președinte CJ Vaslui, reținut ca suspect în dosarul mitei de 1,25 milioane de lei, precizări ce vor cântări greu în probarea nevinovăției acestuia. Concret, la întrebarea unui ascultător român – Cum se acordă corect un împrumut de 250.000 de euro? – un redactor al postului răspunde: „În România, un împrumut de 250.000 de euro se acordă noaptea, din portbagajul unei mașini și, cel mai important, fără semnarea prealabilă a vreunui act notarial sau de altă natură.”
Ministrul Educației, nu dau numele deoarece nu are nicio relevanță, vine cu o propunere interesantă: introducerea în programa liceelor a unor cursuri despre inteligența artificială, în dorința de a-i „pregăti pe tineri pentru meserii ce nu există”. Minunat! Tradusă în limbaj eminescian, ideea sună cam așa:
Inteligența ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului popor
Ne urmărește încă.